Ieri 28 August 2013, a fost o zi ce va ramane marcata adanc in calendarul emotiilor mele. Concertul ROGER WATERS- The Wall
In ultimele 12 ore nu am facut nimic decat sa caut sa retraiesc ceea ce am simtit aseara, m-am uitat peste inregistrarea facuta cu telefonul, peste fotografiile de la concert. A fost o revelatie a tot ceea ce credeam si simteam, ura, indignare si dorinta de a lupta impotriva miniciunii, ipocriziei, nedreptatii si a globalizarii. Poate suna patetic, insa mi-am regasit oarecum identitatea in concertul de aseara.
The Wall este un spectacol atemporal actual, realist si aplicabil, din pacate, in toate deceniile care au trecut si care vor urma pentru ca Waters a “vazut” sufletul negru al celor ce conduc aceasta lume. Nu cred ca se puteau reda mai bine, subiectele, razboi, teroare, globalizare, foamete decat a facut-o in acest concert.
Stateam si ma uitam la acel zid, si imi doream sa putem darama si noi zidul care ne inconjoara, doream sa vad inceputul unei revolutii atat de necesara in timpurile care le traim.
Sentimentul a fost incurajat, hranit, in primul rand de mixul de varste ce le-am intalnit acolo si pe tot parcursul spectacolului de sunet, versuri si imagini. Vedeam oameni cu varste de 50+, unii erau cu nepotii, venisera sa dea mai departe o mostenire din anii tineretii lor, a fost un eveniment in care generatiile trecute au dat mai departe mostenirea “Zidului” acorduri, versuri si poate ceva demnitate.
Eram sigur ca la final cineva, cativa macar, vor incepe a-si manifesta sentimentele de idignare fata de ce se intampla azi in Romania. Incercam sa ma gandesc la toti care au iesit in strada in Egipt, Bulgaria, Turcia si ma intrebam unde este curajul care l-a avut poporul roman in ’89. Ei nu l-au vazut pe Waters, si totusi…
Omenirea are nevoie de un Waters asa cum orice revolutie a avul un “Che Guevara” a sa, o voce care nu se teme sa abordeze niste subiecte atat de sensibile. Unde gasim un Waters pentru noi, romanii ? Il avem, il inventam ? Un lucru este cert avem nevoie sa strangem pumnul si sa zicem “Atat !”
Mda, cred ca inca visez, odata cu sunetul “The wall” in casti, trebuie sa ma trezesc, sunt inca in Romania, in 2013, sa fie totul pierdut deja ?
“[…]Hey you, standing in the road
always doing what you’re told,
Can you help me?
Hey you, out there beyond the wall,
Breaking bottles in the hall,
Can you help me?
Hey you, don’t tell me there’s no hope at all
Together we stand, divided we fall.”
Inca nu imi revin…, sunt inca prins intrun spatiu atemporal impreuna cu Murph (Matthew Mcconaughey) in vibratiile muzicii lui Hans Zimmer si plutind printre supernove si galaxii.
